Într-o zi însorită de joi, pe 16 iulie, în jurul prânzului, ne-am adunat în foișorul unei vile din Cheia. După câteva îmbrățișări și saluturi grăbite, ne-am așezat la mese și am început schițele în creion și cărbune. Nici măcar nu apucaserăm să ne cazăm, că ne și deschiseserăm caietele de lucru.

Așa a început tabăra de pictură.

Aveam să descoperim foarte repede că Nichita, îndrumătorul nostru tânăr și talentat, este nu doar un om cald, vesel și simpatic, ci și un profesor exigent atunci când vine vorba de muncă. Prima impresie s-a confirmat pe deplin. Ritmul intens s-a păstrat până duminică la prânz, când ne-am despărțit, fiecare plecând acasă cu cel puțin patru lucrări în portbagaj – lucrări pe care, probabil, în confortul propriului atelier, nu le-ar fi realizat niciodată.

Toți cei 14 participanți au acceptat provocarea de a ieși din zona de confort, indiferent de tehnica în care lucrau în mod obișnuit. Și, poate, acesta a fost cel mai mare câștig al taberei. Acuarelistele au experimentat acrilul, pictorițele care preferă uleiul au ales pastelul, iar cele obișnuite cu grafica au lucrat în ulei. Nici temele nu au fost mai puțin provocatoare: peisaj, natură statică și portret după model, fiecare oferind ocazia de a încerca o abordare diferită.

Un alt mare câștig a fost timpul petrecut împreună. Dincolo de șevalete și culori, ne-am cunoscut mai bine, am schimbat idei, am râs și ne-am bucurat unii de compania celorlalți. Iar serile, în jurul grătarului și al mesei, s-au transformat firesc în momente de voie bună, povești și dans, care s-au prelungit până târziu în noapte.

După toate astea, oare ar trebui să fiu surprinsă că întrebarea care s-a auzit cel mai des după plecarea din Cheia a fost:

„Când va fi următoarea tabără?”