Expoziții

Salonul de iarnă la Biblioteca Națională a României

Salonul de iarnă la Biblioteca Națională a României

Suntem onorați să fim prezenți până în data de 16 martie 2025 în Sala Scriptorium din cadrul Bibliotecii Naționale a României. O sală luminoasă, largă, cu vedere la Dâmbovița este locul perfect în care cele cca 80 de lucrări – pictură în acuarelă, acril sau pastel, rășină epoxidică, fir de mătase sau lemn – sunt puse în valoare și-și așteaptă publicul în fiecare zi, în intervalul orar de funcționare ale bibliotecii.

A doua expoziție colectivă a acestui an a fost deschisă oficial în data de 20 februarie, printr-un vernisaj la care au participat parte din expozanți, susținătorii acestora și alte persoane interesate, care ne urmăresc activitatea.

Evenimentul a fost onorat de prezența dlui Lector Univ. Dr Luigi Bambulea, critic de artă, care – având în vedere că întâlnirea era la o zi diferență de ziua în care România își serba cel mai mare sculptor al țării noastre – a ținut să amintească celor prezenți ce înseamnă arta, în accepțiunea acestuia: „Brâncuși a făcut o afirmație (...) cu privire la ce înseamnă să faci artă cu adevărat: nu este vorba să nu fii tu însuți când creezi, ci este de a te distruge pe tine însuți.”

Domnul Bambulea a evidențiat lucrările care i-au atras atenția în mod special și a oferit în finalul discursului său diplome de excelență pentru 3 dintre autorii lucrărilor expuse, respectiv Alina Somodi,  Carmen Dominte și Petru Zomanț.

Felicitări celor 3 colegi și tuturor expozanților!